e greu de spus ce simt acum, la cateva momente de ştirea că Dinică e veşnic. “Şi el” e primul gând care-mi bubuie urechea internă. Ecouri răzbesc pe gură într-un oftat schingiuit.
Am fost aproape mereu de trăirile sale actoricesti, pe scena teatrului sau în filme. M-am identificat cu răul din rasa umană superioară şi am aplaudat scăldat în lacrimi reprezentaţii fabuloase. Datorită profilului “aspru” şi vocii de “arogant” a personificat mai mult caracterele negative decat cele angelice. Majoritatea personajelor care mi se derulează în memorie, acum, sunt rele, perfide, lacome, avare, infatuate, ipocrite, mincinoase, pline de cinism, obraznicie şi sfidare. Şi totuşi, am ţinut cu el, am adorat personajul. Ce paradoxuri trăiam alături de vibraţiile lui. L-am cunoscut ca fiind nemernicul de Bastus şi am avut plăcerea sa-l revăd la o distanţă de 40 ani pe Pavel Puiuţ, la fel de scârbovnic, juisând în lăcomie. 40 ani… de delectare vizuală, încântare şi fiori de emoţii. Cine nu ştie “în nemernicia mea, de câine turbat”, “tată socrule, e timpul să semnezi”, “stolul!” sau “domnule profesor te las corigent!”… A ilustrat profilul securistului comunitar, veşnic la putere, dornic de acţiune, implicat în iţele economiei politice…
A fost “licheaua” iubită. A fost “linguşitorul perfid” care a ridicat săli în picioare.
Maestre iartă-ne dacă nu te-am preţuit cum trebuia!
Gheorghe Dinică, Dumnezeu să te odihnească!
Etichete: necenzurat!, zilnice, bastus, columna, dinica, nemesis, puiu
